PNCR: Partner dedicated to the social inclusion of Roma
Punctul Național de Contact pentru Romi (PNCR) sprijină activ inițiativele și proiectele care contribuie la incluziunea socială a romilor.
Reiterăm angajamentul de a promova pe această platformă diversele entități și organizații care doresc să aducă o schimbare pozitivă în domenii esențiale precum:
- Educație: Asigurarea accesului echitabil la educație de calitate pentru toți copiii romi;
- Ocuparea forței de muncă: Combaterea șomajului și sprijinirea integrării profesionale a romilor;
- Sănătate: Promovarea accesului la servicii medicale de calitate și combaterea disparităților din domeniul sănătății;
- Locuire: Asigurarea accesului la locuințe decente și combaterea segregării spațiale;
- Non-discriminare: Combaterea discriminării și promovarea egalității de șanse pentru toți romii.
În acest context, invităm toate entitățile care implementează proiecte sau au inițiative ce susțin incluziunea socială a romilor să transmită prezentarea succintă a acestora și câteva fotografii relevante, în vederea publicării acestora pe site-ul PNCR.
Materialele vor fi transmise la adresa de email: pncr@mfe.gov.ro
Împreună, putem contribui la construirea unei societăți mai echitabile și mai incluzive pentru toți.