Strategia Națională pentru incluziunea cetățenilor români aparținând minorității rome vizează perioada 2015-2020 și se bazează pe următoarele premise:
- intervenția este necesară nu doar pentru a asigura justiţia și protecția socială, ci şi pentru a valorifica, sprijini şi dezvolta potenţialul capitalului uman pe care îl reprezintă cetăţenii români aparţinând minorităţii rome;
- măsurile de intervenție vor fi adaptate, coroborate și integrate pentru a le asigura eficiența;
- parteneriatul cu societatea civilă care se va manifesta în etapele de implementare, monitorizare şi evaluare, așa cum s-a procedat în ultimele luni și la redactarea actualei strategii.
Obiectivul central al strategiei este incluziunea socio – economică a cetățenilor români aparţinând minorităţii rome la un nivel similar cu cel al restului populaţiei, alături de asigurarea de şanse egale prin iniţierea şi implementarea unor politici şi programe publice în diverse domenii de intervenție. Totodată, strategia urmăreşte implicarea autorităţilor publice centrale şi locale, a romilor înşişi şi a societăţii civile în activităţi care vizează creşterea incluziunii socio-economice a romilor. Pe acest fond, principalele domenii de intervenție sunt reprezentate de accesul la educație, locuri de muncă, sănătate și locuințe, în complementaritate cu serviciile sociale și infrastructura, cultura și combaterea discriminării.
Scopul Strategiei Guvernului de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2015 – 2020 este asigurarea incluziunii socio-economice a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome prin implementarea unor politici integrate în domeniul educaţiei, ocupării forţei de muncă, sănătăţii, locuirii, culturii şi infrastructurii sociale.
Implementarea Strategiei este asigurată, în funcţie de aria de competenţă relevantă pentru fiecare plan de acţiune, de către următoarele instituţii:
a) la nivel central
– Ministerul Fondurilor Europene
– Ministerul Educaţiei şi Cercetării
– Ministerul Muncii
– Ministerul Sănătăţii
– Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației
– Ministerul Culturii
– Ministerul Finanțelor Publice
– Ministerul Afacerilor Interne
– Secretariatul General al Guvernului
– Agenţia Naţională pentru Romi
– Departamentul pentru Relaţii Interetnice
– Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării
b) la nivel local:
– instituţiile prefectului, prin birourile judeţene pentru romi
– autorităţile administraţiei publice locale
– serviciile publice deconcentrate.