Focșani: Proiecte concrete transformă zonele defavorizate în cartiere moderne
Primăria Municipiului Focșani a găzduit în luna martie (21 – 22 martie) lucrările Grupului de lucru mixt pentru implementarea Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022-2027, la care au participat reprezentanții Ministerului Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE), prin doamna Cecilia Văduva, secretar general adjunct în cadrul MIPE și coordonator PNCR, și doamna Mălina Mailat – manager public MIPE.
În data de 21 martie 2024 a avut loc ședința grupului de lucru, iar a doua zi au avut loc vizite în teren pentru prezentarea principalelor investiții făcute de municipalitate în cartierul Bahne și cartierul Sud din oraș – două zone recunoscute ca fiind zone marginalizate.
Printre obiectivele vizitate de membrii Grupului de lucru se numără locuințele sociale reabilitate, fostul dispensar din Cartier Sud transformat în Centru de permanență modern – unde au fost amenajate printre altele două cabinete de medicină de familie, un cabinet stomatologic și două săli de tratament și Grădinița nr. 16 din cartierul Bahne.
Pornind de la motto-ul „De la zone defavorizate la condiții de trai europene”, au fost abordate principalele discrepanțe ale zonelor, din punct de vedere al educației, locuințelor sociale sau al locurilor de joacă și recreere pentru copii și tineri.
Un exemplu este Centrul Multifuncțional construit din fonduri europene pe locul fostului Bloc G2. Noua clădire va beneficia de 13 săli moderne pentru activități educative, culturale, recreative și sociale, activități esențiale pentru creșterea substanțială a calității vieții cetățenilor.
În momentul de față sunt în derulare ample lucrări de reabilitare și modernizare a mai multor unități de învățământ din zonele respective.