Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează procesul de constituire a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operațional Educație și Ocupare 2021-2027 (POEO) și pentru Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027 (POIDS)
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin AM POEO și AM POIDS, lansează procesul de constituire a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operațional Educație și Ocupare 2021-2027 (POEO) și pentru Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027 (POIDS). Comitetul de Monitorizare va fi structura națională de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol decizional strategic în procesul de implementare a POEO și POIDS, care se va reuni pe parcursul întregii perioade de programare pentru a examina implementarea programului și progresele înregistrate în îndeplinirea acestuia.
AM POEO și AM POIDS publică anunțul privind selecția partenerilor relevanți din mediul economic, social şi din societatea civilă pentru Comitetul de Monitorizare a POEO si POIDS, cu termen de depunere a formularului de intenție, 26 iulie 2022. Precizăm că doar formularele de intenție transmise în intervalul 20-26 iulie 2022 vor fi supuse procesului de evaluare.
- Adresa la care se vor depune formularele de intenție este: secretariatcm.fse@mfe.gov.ro