Modele de bună practică

Modele de bună practică

Proiectele susținute financiar de Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, prin intermediul Programului Dezvoltare locală, sunt inițiative gândite și realizate de oameni pentru oameni. În această rubrică ne-am propus să îi aducem în prim-plan pe câțiva dintre aceia pentru care proiectele finanțate de noi înseamnă cu adevărat o șansă.

Astăzi împărtășim cititorilor noștri povestea unui profesor, care, deși născut într-o familie săracă de romi, a reușit!  Deși a cunoscut discriminarea încă de pe vremea când era elev, și-a terminat studiile și, prin muncă, integritate și perseverență, a devenit, în comunitatea din care face parte, un exemplu de succes pentru cei aflați la început de drum. În prezent, domnul Boby Barabas predă limba romani la școala din localitatea Ogra, județul Mureș, fiind și facilitator educațional în cadrul proiectului “Ogra.Door – porți deschise pentru incluziunea socială”, derulat de Comuna Ogra. Proiectul își propune să contribuie la incluziunea socială a membrilor comunității de romi, prin furnizarea de servicii integrate de locuire, educație, ocupare și sănătate.

“Mă numesc Elek Boby Barabas, am 42 de ani, locuiesc în localitatea Ogra, județul Mures. M-am născut în localitatea Sânpaul, într-o famile săracă, cred că la vremea aceea cea mai săraca din localitate, având 5 frați mai mari și un frate mai mic. Școala generală am urmat-o în localitatea natală, fiind singurul din familie care a reușit să termine școala generală. Încă din clasa a I-a am început să cunosc ce înseamnă să fii discriminat, motivele fiind etnia mea și faptul că eram sărac. Deși învățam cel mai bine, eram pe locul doi, în timp ce un alt copil care nu era de etnie romă și provenea dintr-o familie bogată era pe primul loc, aceasta datorită  cadourilor pe care doamna învățătoare le primea de la părinții acelui coleg.

Din cauza discriminării permanente la care a fost supusă familai mea, din cauza sărăciei, am fost nevoit să lupt cu majoritatea oamenilor. După absolvirea clasei a VIII-a, m-am înscris singur, fără știrea părinților, la unul dintre cele mai bune licee din Târgu Mureș, fiind primul rrom din acel liceu. Îmi amintesc și acum: eram îmbrăcat cu o bluză cusută, cu pantaloni rupți și încălțat cu papuci de cauciuc. Printre puținele ajutoare primite în perioada liceului s-au număart banii pe care mama mi-i dădea pentru a putea plăti naveta.

Vecinii îmi spuneau să nu mai merg la școală și să merg și eu cu frații mei să lucrez la vaci. Dar eu am fost ambițios de mic. Vroiam să arăt lumii că și un sărac care are carte poate deveni cineva, un om diferit. În acest caz, diferit de ceilalți șase frați ai mei. Mai târziu, în anii de liceu, am beneficiat și de un alt ajutor care a contat mult în viața mea, acordat de către una dintre colegele mamei: îmbrăcăminte și, uneori, bani. Suportul acesta mi-a pemis să termin studiile, demonstrând că SE POATE.

După liceu, m-am înscris la Școala de Poliție, dar nu am fost acceptat. Dorindu-mi să fiu cineva respectat în această viață, nefiind acceptat la poliție, am dat examenul pentru postul de profesor la Inspectoratul Școlar. Așa mi-am început cariera în a-i învăța pe cei nevoiași să dea importanță școlii, în viața de zi cu zi. În 2003 am început cursurile la distanță la Facultatea de Pedagogie, timp în care lucram ca și profesor. Singurul loc în care nu am fost discriminat din cauza etniei si a condițiilor sociale cred că a fost facultatea.

Acum sunt profesor în Ogra, într-o comunitate mare de romi. Cred că am devenit un model pentru copiii romi din localitate, în ultimii 8 ani unii dintre aceștia  ajungând să frecventeze o școală profesională, un liceu pe care să îl și absolve.

În prezent, în paralel cu activitatea didatică, sunt implicat ca facilitator educațional pentru activități non-formale în proiectul “Ogra.Door – porți deschise pentru incluziunea socială”, contribuind la selecția beneficiarilor proiectului, la dezvoltarea curriculei educaționale de tip non-formal și la derularea activităților de învatare. În interacțiunea cu copiii, încerc să găsesc mijloace eficiente pentru a transmite cunoștințele necesare în formarea de priceperi, deprinderi, atitudini atât de importante în viața de elev, care este format pentru viață. Din aceste motive am acceptat să fiu unul dintre persoanele care transmit mesaje copiilor și tinerilor din Ogra în filmul realizat de autoritățile locale pentru campania antidiscriminare desfășurată recent la noi în localitate.

Eu sper să fiu modelul multor copii săraci din această localitate, deoarece le împărtășesc povestea mea și importanța școlii”.

 

Sursă aici.

lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Programului pentru drepturi, egalitate și cetățenie al Uniunii Europene. Conținutul acestei publicații este responsabilitatea exclusivă a Ministerului Fondurilor Europene și nu poate fi luată în niciun fel pentru a reflecta opiniile Comisiei Europene

Susținut de Programul pentru drepturi, egalitate și cetățenie al Uniunii Europene

GDPR
Harta site
Sari la conținut Click to listen highlighted text!
bahsegel giriş
onwingunceladres.com
wipbet wipbet
betrupi giriş betrupi giriş betrupi giriş venüsbet fenomenbet aresbet mrcasino betlio giriş betlio giriş betlio giriş