Atelier tematic regional seria II – regiunea Centru – Alba Iulia

Activitățile atelierului se vor centra pe analizarea studiilor de caz primite de la participanții prezenți  în cadrul primei serii de ateliere. Astfel, se va urmări schimbul de experiențe la nivel local, regional și național cu scopul promovării exemplelor de bună practică și a posibilelor soluții pentru rezolvarea problemelor din comunitățile cu populație romă. Totodată rezultatele atelierelor vor  servi la fundamentarea politicilor publice ce au ca obiectiv principal dezvoltarea și îmbunătățirea situației romilor atât la nivel comunitar, cât și la nivelul întregii țări.

lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Programului pentru drepturi, egalitate și cetățenie al Uniunii Europene. Conținutul acestei publicații este responsabilitatea exclusivă a Ministerului Fondurilor Europene și nu poate fi luată în niciun fel pentru a reflecta opiniile Comisiei Europene

Susținut de Programul pentru drepturi, egalitate și cetățenie al Uniunii Europene

GDPR
Harta site
Sari la conținut Click to listen highlighted text!
bahsegel giriş
onwingunceladres.com
wipbet wipbet
betrupi giriş betrupi giriş betrupi giriş venüsbet fenomenbet aresbet mrcasino betlio giriş betlio giriş betlio giriş