Programe implementate în gestiune partajată

Pasul 1

Pentru Programele aflate în coordonarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, accesați următorul link: Programe (gov.ro).

În funcție de necesități, faceți click pe Programul pe care doriți să aplicați:

Pentru Programele Regionale, accesați:

Pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă accesați următorul link: Programul Operational Capacitate Administrativa – POCA | Competența face diferența!

Pentru Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime accesați următorul link: Programare 2021-2027 – Programul Operational pentru Pescuit si Afaceri Maritime (ampeste.ro)

Pentru programele în domeniile de politică privind azilul, migrația, integrarea migranților, securitatea internă, gestionarea frontierelor și politica de vize, aflate în coordonarea Ministerului Afacerilor Interne, accesați următorul link:

FED Afaceri Interne – pagina principală / https://fed.mai.gov.ro/

Pasul 2

După selectarea programului, veți fi redirecționați către pagina Autorității de Management a programului respectiv.

Aici sunt afișate toate informațiile oficiale relevante, după cum urmează:

  • Programul (documentul oficial aprobat);
  • Priorități (structurate și detaliate conform documentului oficial aprobat);
  • Calendar lansări apeluri;
  • Implementare program (instrucțiuni, situația plăților, situația contractărilor);
  • Rezultate implementare (monitorizare, rapoarte de implementare, evaluare).

În plus, puteți accesa lista de anunțuri, unde se regăsesc informații actualizate legate de program (ex: apeluri de proiecte în consultare publică, apeluri de proiecte deschise, rezultate evaluare, rezultate contractare, ordine, instrucțiuni, clarificări, plăți etc).

Pentru Programele Naționale Afaceri Interne,  în domeniile de politică privind azilul, migrația, integrarea migranților, securitatea internă, gestionarea frontierelor și politica de vize,  aflate în coordonarea Ministerului Afacerilor Interne, accesați următorul link: FED Afaceri Interne – pagina principală / https://fed.mai.gov.ro/

Pasul 3

Verificați Axele Prioritare și Obiectivele Specifice astfel încât să identificați cea mai potrivită variantă de finanțare pentru ideea dumneavoastră de proiect.

Pasul 4

Analizați cu atenție Ghidurile Beneficiarului și verificați data lansării apelului.

Pasul 5

Transmiteți cererea de finanțare prin intermediul sistemului informatic MySMIS2014+, cu respectarea prevederilor legislației naționale și europene în vigoare, a Ghidurilor Beneficiarului și a Instrucțiunilor în vigoare.

* Manualele de utilizare ale sistemului informatic MySMIS2014+ pot fi descărcate de aici: My SMIS (gov.ro)

Accesarea programelor naționale

Pasul 1

Identificați domeniul în care veți realiza investiția.

Pasul 2

Pentru investițiile rurale gestionate de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), accesați următorul link: Portalul AFIR – informații FEADR, Depunere online proiecte FEADR

Pentru programele de stimulare a înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii gestionate de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, accesați următorul link: Programe pentru IMM – MEEMA – Mediul de Afaceri (gov.ro)

Pentru investiții în domeniul  protecției mediului gestionate de către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), accesați următorul link: Administrația Fondului Pentru Mediu – PROGRAME FINANȚATE (afm.ro)

Pentru investițiile în domeniul agriculturii și apiculturii gestionate de către Ministerul Agriculturii  și Dezvoltării Rurale prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), accesați următorul link: Măsuri specifice (apia.org.ro)

Pentru investițiile ce vizează creația contemporană românească și valorizarea patrimoniului gestionate de către Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), accesați următorul link: Administraţia Fondului Cultural Naţional (afcn.ro)

Pentru investițiile în domeniul cercetare-dezvoltare și inovare gestionate de către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, accesați următorul link: uefiscdi.gov.ro :: Home Module

Pentru investițiile din domeniul energiei  și eficienței energetice gestionate de către Ministerul Energiei, accesați următorul link: Ministerul Energiei (gov.ro)

Pasul 3

După selectarea autorității gestionare din domeniul dumneavoastră de interes, veți fi redirecționați către pagina programului respectiv sau a autorității respective.

Aici sunt afișate toate informațiile oficiale relevante, aferente programelor de finanțare, după cum urmează:

  • Programul (documentele oficiale aprobate – ghid, formulare etc.);
  • Domeniile de investiții/intervenție;
  • Legislația aferentă procesului de implementare (instrucțiuni, hotărâri etc.);
  • Informații despre modalitatea de transmitere a proiectelor/cererilor de finanțare;
  • Accesul către sistemul informatic de transmitere a proiectelor/cererilor de finanțare.

Pasul 4

Verificați data lansării apelului și  DATA ÎNCHIDERII APELULUI (data limită de transmitere/depunere a cererii de finanțare).

Pasul 5

Parcurgeți ghidul aferent apelului de proiecte și verificați condițiile de accesare și de eligibilitate.

Pasul 6

Redactați cererea de finanțare în conformitate cu prevederile ghidurilor și cu respectarea formularelor indicate în cadrul fiecărui apel.

Pasul 7

Asigurați-vă că aveți completată cererea de finanțare integral și că aceasta conține toate anexele solicitate prin ghid.

Pasul 8

Transmiteți cererea de finanțare prin intermediul sistemului informatic indicat de fiecare entitate finanțatoare.

Accesarea programelor comunitare

Pasul 1

Intrați pe site-ul Comisiei Europene, secțiunea Funding and Tender Opportunities: Funding & tenders (europa.eu)

Pasul 2

Creați-vă un cont de conectare la UE pentru autentificare pe portal. Registrul de participanți este instrumentul online al Comisiei pentru înregistrarea și gestionarea datelor organizațiilor care participă la programele UE. Dacă doriți să participați la o propunere de proiect, organizația dvs. trebuie să fie înregistrată și să aibă un cod de identificare a participanților din 9 cifre (PIC). Acest identificator unic al organizației dvs. va fi utilizat ca referință de către Comisia Europeană în orice interacțiuni.

Create an account (europa.eu)

Pasul 3

Introduceți pe pagina principală cuvinte cheie care caracterizează cel mai bine domeniul dvs. de interes, apoi rafinați rezultatele cu ajutorul filtrelor suplimentare. Puteți începe căutarea selectând unul dintre programele de finanțare ale UE enumerate pe pagina principală și apoi navigați prin linkurile rapide către apelurile de propuneri ale unui program specific.

Apelurile sunt împărțite pe subiecte, implementate prin diferite tipuri de acțiuni. Selectați un subiect pentru a citi mai multe despre oportunitatea identificată. Site-ul oferă o căutare pe cererile de propuneri și ofertele instituțiilor europene.

Pasul 4

Găsiți un apel de propunere adecvat ideii dumneavoastră de proiect.

Pasul 5

Găsiți pe site-ul Comisiei parteneri din Statele Membre.

Partner Search (europa.eu)

Citiți cu atenție condițiile parteneriatului și alte cerințe de eligibilitate ale apelului.

Pasul 6

Trimiterea propunerii.

Oportunități de finanțare pentru ONG-uri.

Oportunități de finanțare PEO și PIDS 1

Oportunități de finanțare PEO și PIDS 2